„Ai grijă ce echipe îți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple!”** FOTO EXCLUSIV Gălățenii au ales grupa pentru Ligă

Redactor:
Lungu Danut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Doi dintre jucătorii în formă ai echipei care ne va reprezenta în UEFA Champions League, Antal și Pena, s-au jucat în exclusivitate pentru Prosport de-a tragerea la sorți

I-am așteptat să-și facă odihna de după-amiază, Oțelul desfășurând ieri două antrenamente cu binecunoscutul semicantonament dintre ele.

„Trebuie să forțăm norocul sau ce?”, a întrebat mijlocașul Liviu Antal în timp ce i-am plimbat prin tribuna I a stadionului din Galați. Atacantul Marius Pena a luat însă carioca neagră și a început să „deseneze” pe o coală A4. „Letalule, cei pe care-i scrii vor pica în grupa noastră. Așa că ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple!”, i-a spus râzând golgheterul campioanei. Cei doi au reușit în ultimul meci de campionat, cel cu FC Brașov, câteva combinații foarte rapide și spectaculoase, argument serios să-i întreb dacă vor repeta figurile și în Champions League. „Mai este până acolo, avem duminică un meci dificil la Dinamo”, au răspuns la unison în timp ce trăgeau cu ochiul la urnele valorice.

„Vreau cu Porto, că joacă prietenul meu Săpunaru acolo, cu care am făcut junioratul la FC Național. Apoi, nu vreau Barcelona ca să nu-l supăr pe Dorinel. Să mai fie Milan și Leverkusen, că tot vrea antrenorul nostru și echipă din Germania în grupă”
, și-a împărtășit dorințele Pena. Prietenul și colegul său de cameră, Antal nu s-a putut abține și a trecut Barcelona în fruntea listei. „Cred că vom prinde și Milanul, cum zice Marius, dar și pe Fenerbahce. Sper să facem cât mai multe puncte”, a punctat blondul din banda dreaptă a moldovenilor.

Foto: Ionatan Țuțu
(Galați)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×